caci d'Artagnan n avea decīt un singur gīnd: īnainte, sa mearga mereu īnainte...
Strabatura īn tacere satul Festubert, unde se oprise slu¬jitorul ranit, o luara apoi de a lungul padurii Richebourg; ajungīnd la Herlier, Planchet, care calauzea pe calareti, coti la stīnga.
Īn mai multe rīnduri, lordul de Winter, Porthos si Aramis īncercasera sa i vorbeasca omului cu pelerina rosie, dar la fiecare īntrebare, el se īnclinase fara sa raspunda. Pricepīnd atunci ca nu din senin necunoscutul dorea sa pastreze tacerea, calaretii īncetara sa i mai puna īntrebari.
Dealtminteri, furtuna se īntetea, fulgerele sagetau vaz¬duhul unul dupa altul, se auzea bubuitul tunetului, iar vīntul, stafeta a vijeliei, suiera prin penele si pletele, calare¬tilor.Īncepura atunci a goni.
Ceva mai departe de Fromelles, izbucni furtuna: īsi pusera pelerinele; mai ramīneau de strabatut trei leghe: strabatura si cele trei leghe, sub ropotele ploii naprasnice.
D'Artagnan īsi scosese palaria si nu si pusese nici pe¬lerina; īi placea sa simta apa siroindu i pe fruntea īnfierbīntata si pe trupu i cutremurat de fiori.
Calaretii trecusera dincolo de Goskal si se apropiau de statia de posta, cīnd un om, adapostit sub un copac, se des¬prinse de trunchiul cu care parea contopit īn īntuneric si, īnaintīnd pīna īn mijlocul drumului. Īsi puse degetul pe buze. Athos recunoscu pe Grimaud.
? Ce e, ? striga d'Artagnan. ? a plecat din Armentičres?
Grimaud dadu din cap īn senin de īncuviintare. D'Ar¬tagnan scrīsni din dinti.
? Tacere, d'Artagnan, ? spuse Athos, ? mi am luat toate asupra mea, lasati ma atunci sa l īntreb eu pe Gri¬maud.
? Unde e acum? īntreba Athos.