īncarcara. Athos coborī cel din urma si l gasi pe d'Artagnan calare, parīnd nerabdator.
? Un dram de rabdare, ? spuse Athos, ? mai lip¬seste cineva.
Cei patru calareti privira mirati īmprejur, īntrebīndu se zadarnic īn sinea lor cine era acel cineva care ar fi putut sa le lipseasca.
Īn clipa aceea, Planchet aduse calul lui Athos si mus¬chetarul sari zvelt īn sa.
? Asteptati ma, ? le spuse el, ? ma īntorc numaidecīt.
Si o porni īn goana.
Dupa un sfert de ora se īntoarse īntr adevar. Īnsotit de un barbat mascat, īnfasurat īntr o pelerina rosie.
Lordul de Winter si cei trei muschetari se privira īn¬trebator. Nici unul din ei n ar fi putut da celuilalt vreo lamurire, caci nimeni nu stia ce era cu barbatul acela. Īsi zisera totusi ca asa trebuia sa fie, de vreme ce asa hotarīse Athos.
La ora noua, micul alai de calareti, īn frunte cu Planchet, o porni pe drumul pe care l urmase trasura.
Ce jalnic alai! Sase barbati calari alergau īn tacere, fiecare adīncit īn gīndurile lui si toti sase posomorīti ca deznadejdea si īntunecati ca ispasirea.
Capitolul XXXV JUDECATA
Era o noapte neagra si vijelioasa; nori grei se rostogo¬leau pe cer, īntunecīnd sclipirea stelelor: luna rasarea toc¬mai catre miezul noptii.
Cīnd si cīnd, la lumina unui fulger care scapara īn zare, se vedea drumul desfasurīndu se alb si pustiu; apoi, cum se stingea fulgerul, bezna cobora peste tot īnconjurul.
Athos īl striga mereu pe d'Artagnan, care calarea īn fruntea celorlalti si īl silea sa si ia locul, de unde, dupa cīteva clipe, o pornea iarasi;