care o slavea ca pe o sfīnta, teama prin care trecuse, oboseala care l apasa, toate īi biciuiau sufletul cu o putere mai presus de a ori¬carui simtamīnt omenesc.
Catre opt dimineata intra īn Portsmouth. Toata lumea era īn picioare. Pe strazi si īn port rasunau surle si tobe. Trupele ce urmau a fi īmbarcate coborau spre mare.
Felton ajunse la palatul Amiralitatii plin de colb si jilav de sudoare; fata lui, de obicei atīt de palida, era stacojie de caldura si de mīnie. Santinela vru sa i tina calea, dar Felton trimise dupa seful postului si, scotīnd din buzunar scrisoarea, spuse raspicat:
? Solie grabnica din partea lordului de Winter.
La numele lordului de Winter, stiut ca unul din cei mai apropiati cunoscuti ai īnaltimii sale, seful postului porunci sa l lase pe Felton sa treaca, mai ales ca purta si uniforma ofiterilor de marina.
Felton se repezi īn palat.
Īn clipa cīnd patrundea īn sala, un om totuna de colb intra si el, abia rasuflīnd; lasase la poarta un cal de posta care, ajuns īn fata palatului, se poticnise calcīnd pe ge¬nunchi.
Felton si noul sosit se īndreptara īn acelasi timp spre Patrick, valetul de īncredere al ducelui. Felton numi pe lordul de Winter, necunoscutul nu vru sa dea nici un nume, sub cuvīnt ca nu i putea spune decīt ducelui cine este. Amīndoi staruiau sa treaca unul īnaintea celuilalt.
Stiind ca lordul de Winter era legat de duce si prin treburi obstesti si prin prietenie, Patrick dadu īntīietate celui care venea īn numele lordului. Celalalt trebui sa astepte, dar era usor de vazut ca blestema amarnic īntīrzierea buclucasa.
Valetul īl conduse pe Felton de a curmezisul unei sali mari, unde asteptau deputatii din La Rochelle, cu printul de Soubise īn fruntea lor,