īncredintati ca nimeni nu le daduse de urma; nu se intra niciodata īn camera osta¬ticei īnainte de noua dimineata, si trebuiau trei ore ca sa se poata ajunge de la castel la Londra.
Felton puse piciorul pe uscat, urca micul colnic ce du¬cea spre muchia falezei, o mai saluta o data pe Milady si se īndrepta spre oras.
Dupa o suta de pasi, cum coasta cobora, nu mai putea vedea decīt catargul cuterului.
Īncepu sa alerge spre Portsmouth, ale carui turle si case le zarea, profilīndu se prin ceata diminetii, ca la vreo jumatate de mila departare.
Dincolo de Portsmouth, marea era īmpīnzita cu cora¬bii ale caror catarguri se leganau īn bataia vīntului, ase¬menea unei paduri de plopi, vaduvita iarna de frunzis.
Si īn vreme ce alerga, Felton īsi aminti toate īnvinui¬rile, drepte sau nedrepte, pe care doi ani de cugetare adīnca si o īndelungata sedere īn mijlocul puritanilor i le scosesera la iveala īmpotriva favoritului lui Iacob al Vl lea si al lui Carol I.
Cīnd punea fata īn fata nelegiuirile vietii obstesti ale acestui dregator, nelegiuiri strigatoare, europene, daca am putea spune astfel, cu cele intime si necunoscute de care l īnvinuia Milady, Felton gasea ca cea mai vinovata dintre cele doua fiinte care salasluiau īn Buckingham era aceea
a carei viata multimile n o cunosteau. Fiindca dragostea lui Felton atīt de stranie, atīt de neasteptata si de īnfla¬carata pentru lady de Winter, īl facea sa vada scīrnavele si mincinoasele ei marturisiri ca printr o lentila care marea īn chip de balauri īnfioratori niste firisoare de pulbere fara īnsemnatate chiar alaturi de o furnica.
Alergatura īi rascolea si mai tare sīngele. Gīndul ca lasa īn urma lui, prada unei cumplite razbunari, femeia pe care o iubea sau mai curīnd pe