patrunda nici o luntre īn orasul asediat, blocada putea totusi sa mai tina vreme īndelungata; si era mare ocara pentru ostirile regelui si mare plictiseala pentru domnul cardinal care, e drept, nu se mai īndeletnicea cu vrajba dintre Ludovic al XlII lea si Ana de Austria, acesta fiind fapt īmplinit, ci se gīndea cum sa īmpace pe domnul Bassompierre care se afla īn cearta cu ducele d'Angoulźme.
Cīt priveste pe fratele regelui, desi pornise asediul, lasa pe seama cardinalului grija de a l duce la capat.
Orasul, īn ciuda nemaipomenitei īncapatīnari a prima¬rului, īncercase un fel de razvratire cu scop sa se predea ostirii regesti; primarul trimisese la spīnzuratoare pe raz¬vratiti. Aceasta ispasire potoli capetele cele mai īnfierbīntate, care chibzuira atunci sa moara mai bine de foame. Moartea aceasta li se parea ceva mai nepripita si mai pu¬tin neīnduplecata decīt spīnzuratoarea.
La rīndul lor, asediatorii prindeau cīnd si cīnd soli, pe care cei din La Rochelle īi trimiteau la Buckingham sau stafete pe care Buckingham īi trimitea celor din La Ro¬chelle. Si īntr un fel si īn altul judecata se sfīrsea iute iute. Domnul cardinal rostea doar un cuvīnt: Spīnzurat! Regele era poftit sa vina sa ia parte la spīnzurare. Plictisit, su¬veranul īsi alegea un loc bun, ca sa nu i scape nici unul din amanuntele ispasirii; oricum, asta īl mai distra putin si i dadea ghes sa īndure asediul, dar tot nu l īmpiedica sa se plictiseasca de moarte si sa vorbeasca mereu de īn¬toarcerea lui la Paris; astfel īncīt, daca ar fi lipsit solii si spionii, eminenta sa, cu toata īnchipuirea i bogata, ar fi fost pusa la grea īncercare.
Totusi vremea trecea si orasenii nu mai capitulau; cel din urma spion care fusese prins ducea o scrisoare. Aceasta scrisoare vestea pe Buckingham ca orasul ajunsese la ca¬patul puterilor, dar īn loc de a