Asadar, Athos gasise cuvintele: chestiuni familiale.
Aramis gasise ideea: valetii.
Porthos gasise mijloacele: diamantul.
Numai d'Artagnan nu gasise nimic, el care pīna atunci fusese cel mai nascocitor dintre toti; dar trebuie sa si spunem ca era de ajuns sa auda numele: "Milady" si īn¬cremenea pe loc.
Ba nu! Ne īnselam: el gasise pe cumparatorul diamantului.
Prīnzul de la domnul de Tréville se desfasura īntr o īncīntatoare voiosie. D'Artagnan purta noua sa uniforma; cum avea aproape aceeasi statura cu Aramis si cum Aramis ? cititorul īsi aminteste ? bine platit de librarul care i cumparase poemul, daduse sa i se faca doua rīnduri de vesminte, īi trecuse prietenului sau un echipament īn¬treg.
D'Artagnan ar fi plutit pe aripile fericirii, daca fap¬tura acelei Milady nu s ar fi ivit ca un nor īntunecat īn zarea departata.
Dupa prīnz, prietenii īsi dadura īntīlnire seara la lo¬cuinta lui Athos, pentru a lua cele din urma hotarīri.
D'Artagnan īsi petrecu toata ziua plimbīndu si straiele de muschetar pe toate ulitele taberei.
Seara, la ceasul hotarīt, cītesipatru erau iarasi laolalta; nu mai ramīneau decīt trei lucruri de chibzuit:
Ce vor scrie fratelui viclenei Milady;
Ce vor scrie īndemīnaticei fiinte din Tours;
Si care din valeti va duce scrisorile.
Fiecare si l lauda pe al lui: Athos īl pomenea pe ta¬cutul Grimaud, care nu vorbea decīt cīnd stapīnul sau īi desclesta gura; Porthos amintea purtarea lui Mousqueton, īn stare sa cotonogeasca patru oameni de talie obisnuita; Aramis, īncrezator īn dibacia lui Bazin, īsi ridica īn slavi candidatul; īn sfīrsit, d'Artagnan avea īncredere oarba īn cutezanta lui