strada care duce la Luxemburg, īn vreme ce d'Artagnan, vazīnd ca e destul de tīrziu, se īndrepta spre Carmes Deschaux, spunīndu si īn sine: "Hotarīt lu¬cru, nu mai pot da īnapoi, dar daca o fi sa ma omoare, macar ma omoara un muschetar".
Capitolul V MUSCHETARII REGELUI SI GARZILE DOMNULUI CARDINAL
D`Artagnan nu cunostea pe nimeni la Paris. Se duse deci la īntīlnirea cu Athos fara sa si fi luat un martor, hotarīt sa se multumeasca doar cu acei pe care īi va fi ales adversarul. De altminteri, īsi pusese īn gīnd sa ceara viteazului muschetar iertaciunea cuvenita, fara a arata īnsa slabiciune, caci se temea ca duelul sa nu aiba urma¬rile neplacute pe care le au de obicei īntīlniri de felul acestora, cīnd un barbat tīnar si voinic se bate cu un adversar ranit si sleit de puteri: īnvins, īndoieste fara voie izbīnda potrivnicului; īnvingator, se vede īnvinuit de nelegiuire si īndrazneala ieftina.
De altfel, sau noi n am īnfatisat bine caracterul vīnatorului nostru de ispravi nazdravane, sau cititorul a tre¬buit sa si dea pīna acum seama ca d'Artagnan nu era un om oarecare. De aceea, desi īsi spunea mereu ca īl pīndeste moartea, nu putea totusi primi sa moara fara sa crīcneasca, asa cum ar fi facut un altul mai putin cute¬zator si mai putin cumpatat. Cugetīnd asupra diferitelor firi ale celor cu care urma sa se bata, īncepu sa vada mai limpede īnaintea lui. Nadajduia ca prin cuvintele de ier¬tare, dinainte pregatite, sa cīstige prietenia lui Athos, a carui tinuta de mare nobil si a carui īnfatisare simpla īi placeau nespus de mult. Se mai mīngīia cu gīndul ca lui Porthos īi va fi teama, īn urma pataniei cu esarfa, ca nu cumva, daca d'Artagnan n ar fi fost omorīt pe loc, sa īn¬ceapa a povesti tuturor o descoperire care, spusa cu du¬hul cuvenit, l ar fi facut de rīs. Iar īn privinta smecherului de Aramis, nu prea avea de ce sa i fie teama; chiar daca ar fi izbutit sa dea piept cu el, īsi lua