Ajunsese tocmai la aceasta trista īncheiere cīnd trecu pragul anticamerei. Dadu scrisoarea usierului de serviciu care, dupa ce l duse īn sala de asteptare, se facu nevazut īnauntrul palatului.
Īn aceasta sala de asteptare se mai aflau cinci sau sase ostasi de ai domnului cardinal, care, recunoscīndu l pe d'Artagnan si stiind ca el īl ranise pe Jussac, īl privira cu un zīmbet ciudat.
Zīmbetul acesta i se paru lui d'Artagnan a fi un soi de semn rau; dar gasconul nostru nu si pierdea prea usor cumpatul sau mai degraba, datorita trufiei īnnascute īn toti cei din tinutul lui, nu lasa sa se īntrevada ceea ce i rascolea sufletul, mai ales ca ceea ce i l rascolea cam se¬mana a frica; se īnfipse deci īn fata ostasilor cardinalului, asteptīnd cu mīna īn sold, īntr o atitudine care nu era lipsita de maretie.
Usierul intra din nou si i facu semn lui d'Artagnan sa l urmeze. I se paru tīnarului ca ostasii din garda car¬dinalului susoteau īntre ei, privindu l cum o lua din loc.
Trecu printr un coridor, strabatu un salon mare, intra īntr o biblioteca si se trezi īn fata unui barbat care sedea la birou si scria.
Dupa ce īl īnsotise, usierul pieri fara sa scoata nici un cuvīnt. D'Artagnan ramase īn picioare si privi cu luare aminte barbatul din fata lui.
Crezu la īnceput ca era vreun judecator care i cerceta dosarul, dar pe urma īsi dadu seama ca omul de la birou scria sau, mai curīnd, mesterea la rīnduri de lungimi di¬ferite, scandīnd cuvinte pe degete; se afla deci īn fata unui poet. Dupa cīteva clipe, poetul īnchise manuscrisul pe coperta caruia statea scris: "MIRAME, tragedie īn cinci acte". Īsi ridica ochii:
Era cardinalul.
Capitolul X O VEDENIE ĪNSPĀIMĪNTATOARE
Cardinalul īsi sprijini cotul pe manuscris, capul pe mīini si se uita o