? Ah, daca n as fi atīt de grabit, ? adauga d'Artag¬nan, ? si n as alerga dupa cineva...
? Asculta, domnule grabit, pe mine poti sa ma gasesti si fara sa fugi, auzi?
? Si unde, ma rog?
? Līnga mīnastirea Carmes Deschaux.
? La ce ora?
? La amiaza.
? Bine, la amiaza voi fi acolo.
? Nu ma face sa astept prea mult; la douasprezece si un sfert sa stii ca ma iau dupa dumneata si ti retez urechile din fuga.
? Bine, ? īi striga d'Artagnan, ? voi fi acolo la douasprezece fara zece minute.
Si o lua iarasi la goana, parca l ar fi apucat strechea, cu gīndul sa l ajunga pe necunoscut, al carui pas molcom nu l putuse duce prea departe. Īn poarta dinspre strada, Porthos statea de vorba cu un soldat din garda. Īntre ei era loc doar cīt sa treaca un om. Socotind ca se poate strecura, d'Artagnan se repezi ca o sageata printre ei, dar īn socotelile lui nu tinuse seama de bataia vīntului. Tocmai cīnd era sa treaca, o pala de vīnt umfla pelerina lunga a lui Porthos si d'Artagnan se pomeni deodata ca sub o aripa. Porthos, desigur, tinea mortis la aceasta parte īn¬semnata a īmbracamintii lui, caci, īn loc sa dea drumul pulpanei ce o tinea cu mīna o trase īnspre el, astfel īncīt d'Artagnan se īnfasura de la sine īn catifea, printr o miscare auzindu l pe muschetar cum suduie, si dīnd sa iasa de sub pelerina care l orbea, d'Artagnan īsi cauta drum printre falduri. Se temea mai ales sa nu īntineze prospe¬timea minunatei esarfe pe care o cunoastem, cīnd deschizīnd sfios ochii, se trezi cu nasul īntre umerii lui Porthos, adica tocmai lipit de esarfa.