Capitolul VII TAINA FRUMOASEI MILADY
Cu toate staruintele tinerei fete d'Artagnan parasise palatul īn loc sa urce īn odaia ei, si aceasta din doua pri¬cini: īntīia, pentru ca ocolea astfel mustrarile, īnvinui¬rile, rugamintile; a doua, pentru ca era dornic sa mai ci¬teasca īn sufletul lui si, daca ar fi fost cu putinta, īn su¬fletul acelei femei.
Din toate acestea se desprindea deosebit de limpede ca d'Artagnan o iubea pe Milady la nebunie, pe cīnd ea nu l iubea de loc. Īi trecuse o clipa prin minte ca ar fi fost mai nimerit sa se īntoarca acasa si sa i scrie frumoa¬sei Milady o scrisoare lunga, pentru a i marturisi ca de Wardes si el īnsusi nu fusesera pīna atunci decīt unul si, acelasi, asa ca nu si putea lua sarcina de a l omorī pe de Wardes, decīt recurgīnd la sinucidere. Īl īncoltea īnsa si pe el o salbatica dorinta de razbunare: voia s o aiba pe femeia aceea si sub adevaratul lui nume. Apoi, cum razbunarea avea si un oarecare farmec, nu i prea venea sa se lase pagubas.
Facu de cinci sau de sase ori īnconjurul Pietii Regale, īntorcīndu se din zece īn zece pasi, ca sa vada daca se mai zarea lumina la ferestrele frumoasei; parea vadit ca tīnara femeie era mai putin grabita sa intre īn dormitor, decīt fusese īntīia oara.
Īn sfīrsit, se facu īntuneric.
O data cu lumina, orice urma de nehotarāre pieri din inima lui d'Artagnan; īsi aminti, bob cu bob, prima noapte de dragoste si, cu inima zvīcnind, cu capul de jaratic, se īntoarse la palat si se repezi īn odaia cameristei.
Alba ca o aratare si tremurīnd ca frunza, fata dadu sa l opreasca, dar cu urechea atintita la pīnda, Milady au¬zise zgomotul ce l facuse d'Artagnan; deschise usa.
? Vino, īl pofti ea.