Athos, dat fiind ca aceasta din urma, potrivit legamīntului facut, nu mai trecea pragul locuintei.
Cīnd Ketty venise la d'Artagnan era tocmai zi hotarīta pentru īnītlnire.
Īndata dupa plecarea cameristei, acesta se si īndrepta spre strada Férou.
Īi gasi pe Athos si Aramis īn toiul cugetarilor. Pe Aramis īl mīna dorul sa se īntoarca la anteriu. Potrivit ve¬chiului sau obicei, Athos nu l sfatuia sa si lepede gīndul, dar nici nu l īndemna sa l aduca la īndeplinire. El era de parere sa lasi pe fiecare sa faca asa cum īl taie capul. Nu dadea niciodata sfaturi cīnd nu i se cereau; ba mai mult, trebuia sa i le ceri de doua ori.
"Mai totdeauna cīnd cineva īti cere un sfat e ca sa nu l urmeze, sau daca īl urmeaza e ca sa aiba pe cine arunca vina ca i l a dat", spunea el.
Porthos sosi curīnd dupa d'Artagnan. Asadar prietenii se gaseau strīnsi iarasi laolalta.
Cele patru chipuri rasfrīngeau patru simtaminte felu¬rite: al lui Porthos, linistea; al lui d'Artagnan, nadejdea; al lui Aramis, īngrijorarea si, īn sfīrsit, al lui Athos, nepasarea.
Dupa cīteva clipe de sporovaiala, īn care Porthos dadu sa se īnteleaga ca cineva de mare vaza catadicsea sa l scoata din īncurcatura, Mousqueton intra pe usa. Venea sa si roage stapīnul sa pofteasca acasa unde, spunea el cu o mutra de un cot, trebuia sa se īntoarca fara īntīrziere.
? Mi or fi sosit caii? īntreba Porthos.
? Da si nu, raspunse Mousqueton.
? Adica, cum, nu poti sa mi spui?...
? Poftiti acasa, domnule.
Porthos se ridica, īsi saluta prietenii si l urma pe Mousqueton.
Dupa alte cīteva clipe, Bazin se ivi si el īn pragul usii.