douasprezece sotia avocatului statea ca ochii la pīnda si, bizuindu se pe inima si poate chiar pe stoma¬cul iubitului sau, nadajduia sa l vada venind mai de¬vreme.
Doamna Coquenard intra deci pe usa ce dadea īn apartament aproape o data cu oaspetele care intra pe usa dinspre scara; ivirea vrednicei doamne īl scoase pe Porthos din mare īncurcatura. Secretarii erau numai ochi, iar el, fara a sti ce trebuie sa spuna acestei īnsiruiri de fiinte crescīnde si descrescīnde, nu si dezlega limba.
? E varul meu, vesti sotia avocatului: te rog intra, intra te rog, domnule Porthos.
Numele de Porthos stīrni rīsul secretarilor: dar cīnd acesta se īntoarse spre ei, toate fetele īsi pierdura deo¬data veselia.
Ajunsera īn cabinetul avocatului dupa ce strabatura anticamera, unde se aflau secretarii si biroul unde ar fi trebuit sa se afle; aceasta din urma īncapere era un soi de sala īntunecoasa, ticsita toata cu hīrtoage. Iesiti din biroul secretarilor, lasara pe dreapta bucataria si patrun¬sera īn sfīrsit, īn camera de primire.
Toate aceste īncaperi, care raspundeau una īntr alta, īi cam dadura de gīndit lui Porthos. Prin toate acele usi deschise, fara īndoiala ca orice cuvīnt se auzea de de¬parte; apoi, īn trecere, aruncase o privire cercetatoare si īn bucatarie, marturisindu si tainic, spre rusinea gaz¬dei, si marea lui parere de rau ca nu zarise acel foc, acea īnsufletire si acea zarva care domnesc de obicei īn orice altar al mīncaciosilor, atunci cīnd se pregateste un prīnz pe cinste.
Avocatul fusese fara īndoiala īnstiintat de aceasta vi¬zita, caci nu se arata surprins cīnd īl vazu pe Porthos īnaintīnd īn chip firesc si salutīndu l curtenitor.
? Se pare ca sīntem veri, grai avocatul, sprijinindu se pe brate, ca sa