data, ea īl primea tot mai prieteneste.
Si īn fiecare seara o īntīlnea pe dragalasa camerista fie īn anticamera, fie pe coridor, fie pe scara.
Dar, cum am mai spus, d'Artagnan nici macar nu ba¬gase de seama īncapatīnata staruinta a sarmanei Ketty.
Capitolul II UN PRĪNZ LA UN AVOCAT
Duelul īn care Porthos jucase un rol atīt de stralucit nu i stersese din minte prīnzul de la sotia avocatului. A doua zi, catre amiaza, dupa ce īi porunci lui Mousqueton sa i mai perie īnca o data hainele, se īndrepta spre strada Ursilor cu pasul unui om de doua ori norocos.
Inima īi batea, dar nu de o dragoste tinereasca si neastīmparata ca lui d'Artagnan. Nu, un tel mai pamīntesc īi biciuia dorul: avea sa treaca īn sfīrsit acel prag tainic, sa urce acea scara necunoscuta, pe care se catarasera ani de a rīndul, unul cīte unul, galbenii batrīni ai maestrului Coquenard.
Avea, īn sfīrsit, sa dea cu ochii de un cogeamite ladoi, pe care de atītea ori īl vazuse īn visurile lui, lung si adīnc, ferecat cu lacate grele, zavorit si īntepenit īn dusumea, un soi de sipet despre care auzise atīt de des vorbindu se si pe care mīinile, cam uscative, ce e drept, dar nelipsite de eleganta, ale sotiei avocatului, īl vor des¬chide īn fata privirilor lui uimite.
Apoi, el, omul ratacitor pe pamīnt, omul fara avere, omul fara familie, soldatul deprins cu hanul, cu cīrciuma ,cu spelunca, mīncaul nevoit sa se multumeasca de cele mai multe ori cu chilipiruri picate la īntīmplare, de data asta avea sa guste din mīncaruri gospodaresti, avea sa soarba pe īndelete bucuria unui camin īndestulat si sa se lase īn voia unui rasfat care īncīnta cu atīt mai mult cu cīt esti mai calit, dupa chiar marturia batrīnilor mosteaca.