Totusi, cīt a fost drumul de lung, o restriste adīnca īi strīnse inima: se gīndea la acea tīnara si frumoasa doamna Bonacieux de la care trebuia sa primeasca ras¬plata credintei lui; dar, ne grabim s o spunem, mīhnirea tīnarului era pricinuita mai putin de parerile de rau ale fericirii pierdute, decīt de teama ca i se īntīmplase o nenorocire sarmanei femei. Pentru el nu īncapea nici o īndoiala: doamna Bonacieux cazuse jertfa razbunarii cardinalului si, asa cum stiau toti, razbunarile eminentei sale erau cumplite. Cum de se īndurase Richelieu sa l ierte, era ceva de care nu si dadea nici el seama si fara īndoiala, domnul de Cavois, capitanul garzii cardinalu¬lui, l ar fi dumirit daca l ar fi gasit acasa.
Nimic nu face timpul sa treaca atīt de iute si nimic nu scurteaza calea ca un gīnd care absoarbe īntreaga fiinta a celui care gīndeste. Toata suflarea īnconjuratoare e aidoma unui somn, iar gīndul aidoma unui vis. Multu¬mita acestui gīnd care e una cu tine, timpul īsi pierde masura si spatiul departarile. Pleci dintr un loc, ajungi īn altul, atīta tot; din īntreg drumul facut nu ti ramīne īn minte nimic altceva decīt o ceata haotica, īn care se sterg mii de īntruchipari nelamurite: arbori, munti, pri¬velisti. Prada unor asemenea naluciri, d'Artagnan stra¬batu īn voia calului cele sase sau opt leghe care despart Chantilly de Crčvecoeur, fara ca, odata ajuns īn sat, sa si mai aminteasca nimic din ce īntīlnise īn drum.
Abia acolo se dezmetici, clatina din cap, zari cīrciuma unde l lasase pe Aramis si, luīnd o la trap, se opri īn prag.
De data asta īl primi nu un hangiu, ci o hangita; d'Artagnan cīntarea omul de cum īl vedea; īnvalui cu o singura privire fata dolofana si voioasa a stapīnei, īntelegīnd ca n avea nevoie sa se prefaca si nici nu trebuia sa se teama din partea unei femei cu chipul atīt de deschis.
? Buna mea doamna, īncepu el, ai putea oare sa mi spui ce s a īntīmplat