? Va sa zica, domnul e multumit? īntreba Planchet.
? Dragul meu Planchet, sīnt cel mai fericit om din lume.
? Pot sa trag si eu folos din fericirea asta, si sa ma duc la culcare?
? Bine, du te.
? Cerul sa va harazeasca toate bucuriile, dar eu tot zic ca scrisoarea...
Planchet se īndeparta, clatinīnd din cap a īndoiala, caci darul stapīnului nu izbutise sa i o spulbere cu totul.
Ramas singur, d'Artagnan mai citi si rasciti ravasul; dupa aceea saruta iarasi si iarasi, de douazeci de ori, slovele scrise de mīna frumoasei lui iubite. Īn sfīrsit se culca, adormi si visa cele mai minunate vise.
La sapte dimineata, se destepta din somn si l chema pe Planchet, care la a doua chemare deschise usa, cu fata ravasita īnca de nelinistea din ajun.
? Planchet, ? īncepu d'Artagnan, ? s ar putea sa lipsesc toata ziua de acasa; esti liber pīna diseara la sapte, dar la sapte sa fii gata de drum, cu doi cai.
? Asta mai lipsea, ? mormai Planchet, ? te pome¬nesti ca iar ne gaurim pielea īn vreo cīteva locuri.
? Ia ti flinta si pistoalele.
? Ce spuneam eu? izbucni Planchet. Eram sigur: afurisita aia de scrisoare!
? Linisteste te, neroduie, e vorba de o plimbare de placere.
? Da, ca si calatoriile de placere de deunazi, cīnd ploua cu gloante si rasareau capcane la tot pasul.
? De altfel, daca va e teama, domnule Planchet, ? urma d'Artagnan, ? ma voi duce si fara dumneavoastra; mai bine singur la drum decīt cu un tovaras care dīrdīie de frica.
? Domnul ma jigneste, ? raspunse el, ? credeam ca totusi m a vazut la