sa ceara soartei.
Domnul de Tréville se afla īn salon, īn mijlocul obis¬nuitului sau cerc de gentilomi. Fiind cunoscut de toti ca om al casei, d'Artagnan se īndrepta spre cabinetul capita¬nului si i trimise vorba ca īl asteapta pentru treburi de capetenie.
Era acolo doar de vreo cinci minute cīnd domnul de Tréville intra. Dintr o singura privire si dupa bucuria zu¬gravita pe chipul celalalt, vrednicul capitan īntelese ca se petrecea īntr adevar ceva deosebit.
Tot lungul drumului d'Artagnan īsi framīntase mintea daca trebuie sa i se destainuiasca domnului de Tréville, sau sa i ceara doar mīna libera īntr o chestiune secreta. Dar domnul de Tréville se purtase totdeauna atīt de fru¬mos cu el, era atīt de credincios regelui si reginei, ura atīt de aprig pe cardinal, īncīt d'Artagnan se hotarī sa i spuna totul.
? Ai trimis sa ma cheme, tīnarul meu prieten? īntreba domnul de Tréville.
? Da, domnule, ? raspunse d'Artagnan, ? si sper ca atunci cīnd veti afla despre ce lucru de seama este vorba, ma veti ierta daca va stingheresc.
? Vorbeste, te ascult.
? E vorba nici mai mult nici mai putin, ? urma d'Ar¬tagnan coborīnd vocea, ? de onoarea si poate chiar de viata reginei.
? Ce spui? murmura domnul de Tréville, privind īm¬prejur ca sa vada daca īntr adevar erau singuri, apoi īntorcīndu si ochii īntrebator spre d'Artagnan.
? Spun, domnule, ca din īntīmplare sīnt partasul unei taine...
? Pe care sper ca o vei pastra, tinere, cīt vei trai.
? Dar pe care trebuie sa v o destainuiesc dumnea¬voastra, domnule, caci numai dumneavoastra puteti sa ma ajutati īn īndeplinirea misiunii pe care am primit o de la maiestatea sa.