Paris".
Īn ziua īn care cardinalul primi aceasta scrisoare, re¬gele īi puse obisnuita īntrebare.
Richelieu numara pe degete, spunīndu si īn soapta:
"Va sosi, dupa cum spune, īn patru sau cinci zile de la primirea banilor. Trebuiesc patru sau cinci zile pīna sa ajunga banii acolo, alte patru sau cinci zile pīna sa sa ajunga ea aici, īn total deci zece zile; mai punem la so¬coteala vīnturi neprielnice, īntīmplari neprevazute, sla¬biciuni femeiesti, toate la un loc ar face cam douaspre¬zece zile".
? Ei, domnule duce, ? īl īntreba regele, ? cum stai cu socoteala?
? Bine, sire, azi sīntem īn douazeci septembrie; con¬silierii municipali ai capitalei dau o serbare la trei octom¬brie. Se potriveste de minune, caci n o sa se creada ca vreti sa faceti un hatīr reginei.
Apoi cardinalul adauga:
? Si pentru ca veni vorba, sire, nu uitati sa spuneti maiestatii sale, īn ajunul serbarii, ca ati dori s o vedeti gatita cu eghiletii īn diamante.
Capitolul XVII CASNICIA BONACIEUX
Era a doua oara cīnd cardinalul īi pomenea regelui de eghiletii in diamante. Izbit de aceasta staruinta, Ludovic al XlII lea se gīndi ca īndaratul acelor cuvinte se as¬cundea o taina.
Nu o data regele se simtea umilit vazīnd ca eminenta sa, a carui politie, fara a fi ajuns īnca la desavīrsirea politiei moderne, era totusi minunata ? cunostea mai bine decīt el īnsusi tot ce se petrecea īn propria i casnicie. Na¬dajduia deci ca dintr o convorbire cu Ana de Austria sa scoata ceva la iveala, si sa se poata apoi īntoarce la cardi¬nal, stapīn pe o taina care, fie ca eminenta sa o stia sau nu, ar fi avut totusi darul sa l ridice nemasurat de mult īn ochii ministrului sau.