uscativa, prelungita īnca printr un cioc ascutit pe care l īntregea o pereche de mustati. Cu toate ca barbatul n avea decīt treizeci si sase sau treizeci si sapte de ani, parul, mustata si ciocul erau carunte. Chiar fara spada, avea īnfatisare de razboinic, iar cizmele i din piele de bivol, usor prafuite, aratau ca īn ziua aceea cala¬rise.
Acest barbat era Armand Jean Duplessis, cardinal de Richelieu, dar nu asa cum ne este īnfatisat de obicei, cocīrjat ca un mosneag, suferind ca un mucenic, cu trupul istovit, cu vocea stinsa, īngropat īntr un fotoliu urias ca īntr un mormīnt deschis de cu vreme, nemaitraind decīt prin puterea geniului sau si īnfruntīnd Europa doar prin vlaga vesnica a gīndirii sale; ci era cardinalul asa cum arata īntr adevar pe vremea aceea, adica un cavaler di¬baci si curtenitor, firav la trup, e drept, dar tare prin acea putere launtrica, datorita careia a putut fi unul din cei mai alesi barbati care au trait vreodata; pregatindu se, īn sfīrsit ? dupa ce l sprijinise pe ducele de Nevers īn du¬catul sau din Mantua si dupa ce cucerise Nīmes, Castres si Uzes ? pregatindu se sa i alunge pe englezi din insula Ré si sa īnceapa asediul orasului La Rochelle.
La prima vedere, asadar, nimic din īnfatisare nu l tra¬da pe cardinal si ar fi fost cu neputinta acelora care nu l vazusera la fata sa ghiceasca īnaintea cui se aflau.
Bietul negustor ramasese īn picioare la usa, īn vreme ce ochii īnaltului dregator, mai sus zugraviti, se pironeau asupra lui, de parca ar fi vrut sa i patrunda īn adīncurile trecutului.
? E Bonacieux cel cu pricina? īntreba el dupa o clipa de tacere.
? Da, monseniore, raspunse ofiterul.
? Bine, da mi hīrtiile de colo si lasa ne singuri.
Ofiterul lua de pe masa hīrtiile aratate, le īnmīna ce¬lui care i le ceruse, se īnclina pīna la pamīnt si iesi.